Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor reprezintă o temă fundamentală pentru examenul de Bacalaureat, dar și o realitate istorică pe care astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. Această idee, care explică originea romană a poporului român, a fost afirmată încă din zorii Evului Mediu de cronicari, oameni politici sau diverşi oameni de cultură.

Romanitatea românilor în izvoarele istorice medievale.

În perioada medievală cronicile bizantine, maghiare sau ale altor popoare au menţionat faptul că românii sunt un popor de origine romană, care s-a aflat în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. Românii, atât cei de la nordul cât şi cei de la sudul Dunării, erau numiţi în izvoarele străine vlahi sau valahi.

Primele menţiuni care îi amintesc pe români drept urmaşi ai coloniştilor romani aparţin unor surse bizantine. În secolul VII, împăratul bizantin Mauricius a precizat o astfel de informaţie în tratatul său militar Strategikon. Cronicarul bizantin Ioan Kinnamos scria, în secolul XII, că locuitorii de la nord de Dunăre „sunt veniţi demult din Italia”.

Una dintre cele mai importante mărturii medievale este cea a cronicarului maghiar numit de istorici Anonymus (deoarece nu şi-a semnat opera). Cronica lui Anonymus (Gesta hungarorum, în traducere, Faptele ungurilor), scrisă în secolul XII, narează evenimentele petrecute în timpul aşezării maghiarilor pe teritoriul de astăzi al Ungariei.

Scopul acestei cronici era să prezinte faptele eroice ale primilor conducători maghiari. În acest context sunt povestite şi expediţiile unor căpetenii maghiare în Transilvania, unde Anonymus menţionează existenţa românilor, locuitori de origine romană.

În epoca Renaşterii, cărturarii umanişti occidentali (Poggio Bracciolini, Enea Silvio Piccolomini) sau români (Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin) au scris în operele lor despre originea romană a poporului român, aducând argumente istorice şi etnografice.

Teoria imigraţionistă despre formarea poporului român.

Argumente pro şi contra

În secolul al XVIII-lea, istoricul austriac Franz Schulzer a elaborat o teorie greşită despre formarea poporului român, numită teoria imigraţionistă.

El susţinea că românii s-au format ca popor la sudul Dunării de unde au emigrat la nordul Dunării în secolul XIII.

Teoria imigraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania, stăpânită de austrieci şi condusă politic de nobilimea maghiară, românii îşi cereau egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţionalităţi.

Reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior, au adus argumente lingvistice şi istorice care să combată teoria imigraţionistă. Ei au demonstrat ştiinţific originea romană a poporului român şi păstrarea tradiţiei culturale romane în civilizaţia românească. Au susţinut, în mod exagerat, că influenţele dace şi slave în cultura română sunt nesemnificative, demonstrând originea pur romană a poporului român.

Supplex Libellus Valachorum

Argumentele lor au fost sintetizate într-un document numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791 de intelectualii români din Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi drepturilor lor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea istoricul austriac Robert Roesler a argumentat ştiinţific teoria imigraţionistă în lucrarea Studii româneşti. El a susţinut, pe baza scrierilor unor istorici latini târzii şi nesiguri, exterminarea totală a dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea romanizării într-un timp de mai puţin de 200 de ani, retragerea completă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III.

Aşezarea maghiarilor în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu, iar românii ar fi venit aici abia în secolul XIV. Românii vorbesc o limbă slavă, considera el, o dovadă importantă fiind aceea că prima oară au scris cu litere chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa românilor la nordul Dunării în mileniul I.

Argumente pro ştiinţifice

Istoricii români au adus argumente arheologice şi lingvistice arătând că teoria lui Roesler este falsă. Unul dintre cei mai cunoscuţi este Alexandru D. Xenopol. Principalele argumente ştiinţifice ale istoricilor români sunt:

• Toponimele (numele de locuri) şi hidronimele (numele de râuri) de origine daco-romană existente până azi în limba română nu ar fi putut fi păstrate fără o continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate până în evul mediu.
• Pentru aceeaşi perioadă de început a Evului Mediu pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de cult creştine. Cum migratorii erau păgâni, aceasta este o altă dovadă arheologică a continuităţii daco-romanilor.
• Romanizarea se putea realiza în 170 de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în alte te- ritorii cucerite de romani.
• Mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali maghiari sau bizantini arată că poporul român a existat la nordul Dunării la venirea maghiarilor aici (în 896).
• Chiar dacă românii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jumătatea secolului XIX), caracterul latin al limbii române nu a fost cu nimic afectat.

Teoria imigraţionistă în secolul XX

Teoria imigraţionistă a fost reluată de istoricii maghiari până astăzi şi reargumentată. În 1920, prin tratatul de pace de la Trianon, Ungaria a trebuit să cedeze României Transilvania. Pentru istoriografia maghiară această teorie a devenit un punct de plecare pentru a demonstra drepturile teritoriale ale Ungariei asupra Transilvaniei.

Istoricii români din perioada interbelică au revenit cu noi argumente pentru a combate teoria imigraţionistă. Cei mai importanţi dintre aceştia au fost Nicolae Iorga, Vasile Pârvan şi Gheorghe Brătianu. Vasile Pârvan a adus numeroase izvoare arheologice în sprijinul continuităţii. Gheorghe Brătianu, în lucrarea sa O enigmă şi un miracol istoric: poporul român a realizat o sinteză a argumentelor istorice, geografice, arheologice, etnografice şi lingvistice care combat teoria imigraţionistă.

Aceasta este până astăzi cea mai complexă lucrare pe această temă.

În perioada comunistă, în epoca lui Nicolae Ceauşescu, teoria imigraţionistă a fost combătută constant, de data aceasta argumentele care au fost invocate priveau mai ales civilizaţia dacilor. Regimul comunist a privilegiat elementul dac în comparaţie cu cel roman deoarece în propaganda comunistă romanii erau consideraţi asu- pritori.

Teoria imigraţionistă astăzi

Deşi istoriografia europeană nu a acceptat teoria imigraţionistă, considerând-o drept insuficient argumentată, unii istorici maghiari au reluat-o până astăzi, publicând-o în principalele limbi europene.

Romanitatea românilor este acceptată oficial la nivel internaţional, graţie lucrărilor de înaltă valoare ştiinţifică elaborate de istoricii români dar şi străini care au adus argumente în acest. Romanitatea românilor trebuie studiată nu ca o ipoteză, ci ca o realitate istorică.

SUBIECTE POSIBILE

ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

ESEURI

Varianta 1

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre romanitatea românilor în viziunea istoricilor, având în vedere:

• precizarea unui secol în care a fost abordată ideea romanităţii românilor;
• prezentarea unei cauze a implicării istoricilor în abordarea romanităţii românilor;
• menţionarea a două idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
• menţionarea a doi istorici care au abordat problema romanităţii românilor;
• formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanităţii românilor în scrierile istoricilor şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Varianta 2

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideea romanităţii româ- nilor, având în vedere:

• menţionarea a două epoci istorice în care a fost studiată ideea romanităţii românilor;
• numirea unui istoric şi prezentarea unei cauze pentru care acesta a abordat ideea romanităţii românilor;
• menţionarea a două idei formulate pentru susţinerea ideii romanităţii românilor;
• formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii romanităţii românilor şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.